Măgura Priei
Cu forțe prospete, ne urcăm pe Dâmba Culmii și cu un efort deosebit ajungem în cel mai înalt vârf din Munții Meseșului, Vf. Măgura Priei (996 m). Rotindu-ne privirea spre V ni se deschide priveliștea minunată a Depresiunii Șimleului (Țara Silvaniei), până la Măgura Șimleului, apoi spre S se vede Vf. Vlădeasa și spre S-E Huedinul, iar mai departe, în zilele senine, Clujul. Ajuns aici, devii „cel mai înalt om” din Sălaj.
Măgura Priei (cu altitudinea maximă de 996 m, atinsă în vârful omonim) este o subdiviziune a Meseșului, grupare montană importantă a Munților Apuseni, ce aparține lanțului muntos al Carpaților Occidentali. Vârful Măgura Priei, zonă montană de interes turistic, este cel mai înalt vârf al Munților Meseșului.
Vârful Măgura Priei se află în extremitatea nord-estică a Munților Apuseni și cea central-vestică a Meseșului , în sud-vestul județului Sălaj (în limitele teritoriale ale satului Pria), la limita sud-vestică a graniței teritoriale cu județul Cluj, în imediata apropiere a drumului județean care leagă localitatea Cizer de satul Vânători, ( DJ 108 G).

Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine persoanelor care au iniţiat pagina web.
Toate informaţiile privind Programul Național de Dezvoltare Rurală furnizate prin acest site sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării.