Şcoala veche, la Drumul Ţării, a fost ridicată în 1872 şi este declarată monument istoric. În faţa şcolii se păstrează un clopot cu inscripţia „Scolei Româneşti] din Cizeru 1867”
care a aparţinut şcolii confesionale când aceasta încă îşi avea sediul într-o construcţie de lemn.
Casa are o valoare arhitecturală deosebită, datorită vechimii, amplorii construcției, motivelor decorative din portalul ușii interioare, din cadrele ferestrelor, și din stâlpii târnațului. Valoarea ei derivă și din faptul că este una dintre ultimele case cu paie rămase martor, fiind reprezentativă pentru familiile mai înstărite de iobagi de pe cuprinsul regiunii Meseșului și a Transilvaniei de nord.
Casa este ridicată din bârne rotunde de stejar, încheiate la colțuri cu cheotori simple, scobite semirotund și cu capete lungi de încheiere ieșind afară din pereți. O parte din bârne sunt dăltuite cu barda, într-o tehnică mixtă de lemn parțial lăsat rotund și parțial fățuit. Izolarea se face printr-un strat de lut aplicat pe pereți atât în interior cât și în exterior. Încăperile sunt podite iar pe jos sunt unse cu pământ.
Planul casei este compus dintr-o încăpere de locuit, o tindă și un târnaț de-a lungul lor, deschis spre miazăzi. Construcția se remarcă prin dimensiunile mari, 8,92 m lungime și 6,16 m lățime, din care numai casa de locuit formează un dreptunghi de 6,35 m lungime x 5,26 m lățime.
Acoperișul este deosebit de înalt și greu, învelit cu paie într-o tehnică specifică zonei. Ca mai peste tot la casele apăsate sub acoperișuri grele de paie, nu lipsește nici aici meștergrinda, ce leagă butea de-a lungul ei, pe sub grinzile podului. Cum greutatea acoperișului joacă un rol însemnat în construcția butei, adică a structurii de lemne culcate și închetorate, golurile casei sunt făcute în așa fel încât încălecarea pieselor lor verticale să nu împiedice presarea egală a lemnelor din pereți. Din acest motiv șoșii ușilor, cadrele frumoaselor ferestre și stâlpii intră cu cozile lor atât în lemnele de desubtul lor cât și în cele de deasupra lor.
Aparatul de încălzit apare astăzi spălat de apele pătrunse prin acoperiș. Pe locul cuptorului se pot distinge încă dimensiunele lui mari, 2,55 x 2,25 m, golul de străpungere al hornețului spre tindă și ici colo câte o văiugă desprinsă din platforma vetrei. În tindă se păstrează „boboroanca”, o structură de bârne cu rolul de a proteja acoperișul de paie împotriva scânteilor din foc. Aceasta a fost folosită odată cu succes și ca afumătoare.
Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţine persoanelor care au iniţiat pagina web.
Toate informaţiile privind Programul Național de Dezvoltare Rurală furnizate prin acest site sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării.
