Localizare

Comuna Cizer este situată la limita sud-vestică a judeţul Sălaj, ocupă zona marginală de contact a Depresiunii Crasna cu horstul lamelar al Mesesului şi Plopisului, inclusiv culmea înaltă a Măgurii Priei (996m – punctul cu cea mai mare altitudine din judeţul Sălaj), în bazinele hidrografice ale Crasnei şi Crişului Repede, şi se întinde pe o suprafaţă totală de 71,23 kmp. Dacă privești cu atenție harta fizică a României, cu relieful ei atât de echilibrat și armonios, în partea de N-V, observi că Munții Apuseni se termină cu două ”cornițe”.  Acestea sunt Munții Meseșului și Munții Plopișului, îngemănarea celor două culmi având loc pe teritoriul comunei Cizer.

Comuna este constituită din trei localităţi:

• Cizer, reşedinţă de comună – sat situat la o distanţă de 35 km faţă de municipiul Zalău;
• Pleșca;
• Pria.

Comuna Cizer se învecinează cu:
• Est – comuna Buciumi;
• Vest – comuna Sîg;
• Sud – comuna Ciucea (jud Cluj);
• Nord – comuna Horoatu Crasnei;
• Nord-Vest – comuna Bănișor.

În teritoriul omogen format din Comunele Cizer, Sîg și Horoatu Crasnei se pot practica diverse tipuri de activități turistice ca Hicking, Trekking, Drumeții.

Pe teritoriul comunei Sîg există o serie de trasee turistice care pot fi practicate sub formă de drumeții, cu obiective interesante, însă puțin cunoscute, astfel:

Turism piscicol

Teritoriul omogen format din Comunele Cizer, Sîg și Horoatu Crasnei oferă pescarilor posibilitatea practicării pescuitului de păstrăv indigen în apele repezi ale afluenților râului Barcău (fiind o zonă foarte accesibilă, pe poteci și cărări din acest punct de vedere). De asemenea, poate fi practicat și la Păstravăria Tusa Barcău din subordinea Direcției Silvice Sălaj.

Cicloturism

Cicloturismul este o activitate turistică de recreere în care deplasarea și vizitarea obiectivelor turistice se face pe bicicletă.

Distanțele variază considerabil în funcție de traseul ales, de la câteva ore la câteva zile. În funcție de condiția fizică, viteza cu care se merge și numărul opririlor, turiștii pot acoperi între 50 și 150 de km într-o zi. Deși un tur cu bicicleta se poate întinde pe mai multe zile, cele mai populare sunt turele de o zi cu biciclete “mountain-bike” în care participanții sunt conduși de o persoană familiară cu locurile să viziteze anumite obiective pe care aceștia doresc să le vadă.

Condiții optime pentru practicarea cicloturismului se regăsesc în tot teritoriul omogen format din Comunele Cizer, Sîg și Horoatu Crasnei

Zona omogenă dispune de un important potential turistic. Principalele obiective turistice din teritoriul omogen format din Comunele Cizer, Sîg și Horoatu Crasnei sunt următoarele:

 HOROATU CRASNEI:

OBIECTIVE NATURALE:

• Izvorul Fântâna leacurilor
• Cheile Văii  Sfinte și Vaii Todi
• Pietrocul Ileni
• Izvorul Îngerului de la Stârciu

OBIECTIVE CULTURALE:

• Biserica reformată din satul Horoatu Crasnei, construcție secolul al XV-lea, monument istoric
• Biserica ortodoxă din satul Stârciu
• Clopotnița de lemn a bisericii reformate din Horoatu Crasnei, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric

ALTE OBIECTIVE TURISTICE

• Cetate dacică
• Morminte tumulare
• Limesul Roman
• Situl arheologic de la Stârciu

OBIECTIVE TURISTICE COMUNA CIZER:

MUZEUL ETNOGRAFIC DIN LOCALITATEA CIZER se afla în incinta Şcolii generale cu clasele I-VIII din localitate. Departe de citadin, învăţăţorul Petru Galiş păstrează cu sfinţenie elemente etnografice locale. Cel mai important obiect al muzeului îl reprezintă barda utilizată în 1773 la construirea bisericii de lemn din localitate de meşterul de biserici Vasile Nicula Ursu, cel care, sub numele de Horea, a intrat în istoria naţională ca martir al răscoalei ţărăneşti din 1784. Muzeul dispune şi de alte obiecte care au aparţinut meşterului Vasile Nicula Ursu.

În cadrul muzeului sunt expuse unelte ale inventarului gospodăriei, razboi de ţesut, sucală, covată de lemn, furcă de tors mai veche de o sută de ani, vase folosite la bucatarie. Alături, fier de călcat cu cărbuni – ticlăzău – în mai multe variante, lăitariul în care se ţin hainele şi uiuşul, sumanul ţărănesc din lână care se poartă iarna. Fireşte, elementele de ceramică – oala mare de fiert sarmale, farfurii (blide) ornamentate – au un rol aparte în “compoziţie”. Totul, pentru a reconstitui universul satului romanesc de cândva. Costumele populare arată miraculoasa bogăţie artistică a sufletului ţăranului român din zonă; cămăşi cusute pentru fete şi femei, poale, costume bărbăteşti, pieptare, năframi, curele-chimire purtate de bărbaţi dau seama de o lume care mai străluceşte, dar se stinge curând. Remarcabile sunt autenticitatea pieselor din muzeu, concepţia de aranjare care dovedeste o intuiţie a profesionalismului învăţăţorului Petru Galiş.

ŞCOALA VECHE DIN CIZER, la Drumul Ţării, a fost ridicată în 1872 şi este declarată monument istoric. În faţa şcolii se păstrează un clopot cu inscripţia „Scolei Româneşti din Cizeru 1867” care a aparţinut şcolii confesionale când aceasta încă îşi avea sediul într-o construcţie de lemn.

În şcoala din Cizer s-a ţinut la 15 septembrie 1885 adunarea generală a Reuniunii învăţătorilor români din Sălaj.

 BISERICA ORTODOXĂ BOIAN

Pe la începutul secolului XVIII-lea, locuitorii satului Boian şi-au construit o biserică de lemn pe un vârf de deal (1700). Aceasta era acoperită cu şindrilă şi reprezenta cea mai veche biserică de lemn construită în satele comunei Cizer.

Între cele două războaie mondiale, aceasta s-a distrus, nemaiputând fi reparată.

În locul ei a fost construită după cel de-al doilea război mondial, actuala biserică de zid.

 CIMITIRUL VECHI DIN SATUL BOIAN, situat deasupra satului, lângă drumul spre Pria mai păstrează încă un număr mare de pietre tombale decorate prin sculptare cu diverse motive specifice zonei.

O cruce de piatră din 1869 în cimitir (foto dreapta) păstrează o rozetă înscrisă în funie, motiv decorativ ce putea fi preluat din portalul de la intrare sau din fruntarul pridvorului, motiv des întâlnit la bisericile de lemn din zonă, aşa cum se mai pot vedea în Cizer, Sârbi şi Tusa.

 BISERICA ORTODOXĂ PLESCA cu hramul ”Sf. Ierarh Nicolae” a fost construită în anul 1926 de meşteri locali cu cheltuiala credincioşilor.

Înaintea acestei biserici, la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul sec. IX-lea, plescani şi-au construit o biserica de lemn, pe dealul de lângă Mesteceni. Aceasta a fost utilizată până în anul 1926.

 MĂGURA PRIEI (cu altitudinea maximă de 996 m, atinsă în vârful omonim) este o subdiviziune a Meseşului, grupare montană importantă a Munţilor Apuseni, ce aparţine lanţului muntos al Carpaţilor Occidentali. Vârful Măgura Priei, zonă montană de interes turistic, este cel mai înalt vârf al Munţilor Meseşului şi cel mai înalt punct din judeţul Sălaj. Cercetările arheologice făcute de-a lungul timpului în zona Munţilor Meseşului aduc dovezi materiale de existenţa unei căi de comunicaţie (drum medieval) ce străbătea Măgura Priei. Astfel, aici au fost descoperite ruinele unui turn roman de apărare şi semnalizare, cu rol de supraveghere a drumului sării (transportul sării dinspre centrul Transilvaniei de la Turda, spre valea Someşului, apoi spre Europa Centrală).

 Casa Culii Drenului din satul Pria a fost construită în anul 1914, de familia Coca Pavel şi Irina. Este o casă din lemn cu fundaţie din piatră adusă din Baie (la poalele Măgurii Priei). Acoperişul este din ţiglă. Are o suprafaţă de 50 metri pătraţi şi este compusă din talpă (fundaţie), tindă şi camera mare. Este aşezată în centrul satului Pria, la numărul 131, în apropierea Bisericii şi a Scolii, lângă drumul principal ce străbate localitatea, pe malul drept al pârâului Brăduleţ.

BISERICA ORTODOXĂ „SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL” PRIA a fost construită între anii 1930 – 1936, cu ajutorul localnicilor, de către meşterul Ioan Aşok din localitarea Marghita. Turiştii pot participa la Hramul bisericii în fiecare an în ziua de „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (luna iunie).

Înaintea actualei biserici de zid, în localitatea Pria a existat o biserică de lemn construită în anul 1750 şi folosită ca lăcaş de cult până în 1932, urmând ca anul următor să fie dărâmată.

Lăcaşul de cult a fost ridicat de către prieni în anul 1750, la iniţiativa preotului Popa Luca. Aceasta se afla pe teritoriul nord-vestic al satului (la intrare dinspre Boian, pe partea dreaptă), în zona cunoscută de localnici sub numele de Scurta.

Biserica este descrisă ca fiind una modestă, de dimensiuni reduse (lungime 13,12 m, lăţime 5 m, înălţime 2,27 m şi turn de 8 m), cu intrare dinspre sud, altarul spre răsărit şi turla spre apus; cu picturi interioare pe pânză şi era înconjurată de un cimitir care mai dăinuie şi astăzi. Biserica a fost folosită până în anul 1932 (timp de 182 de ani), iar cimitirul până în 1923.

Cheltuielile de întreţinere ale lăcaşului de cult (dări, biruri bisericeşti, diac, sfăt) erau plătite dintr-un grânar bisericesc (înfiinţat între anii 1890-1891 de preotul Vasile Marincaşu, la iniţiativa vicarului din Şimleu Silvaniei), unde sătenii (după starea materială a fiecăruia) contribuiau anual cu o anumită cantitate de cereale.

„Răstănirile” (Răstigniri) – cum sunt numite în Sălaj, veghează satele şi le feresc de orice rău, dat fiind faptul că, în mentalitatea populară spaţiul terestru este organizat concentric, circular, spaţiul casei, al curţii şi grădinii, este masiv umanizat şi, receptat ca familiar.

Spaţiul satului este la fel de familiar datorită atributelor de socializare, spaţiul livezilor şi a terenului arabil din jurul satului însă nu mai este atât de bine protejat şi poate fi ”atacat” de spirite rele, fapt care se accentuează în cazul spaţiilor neagricole din hotarul satelor, a fâneţelor şi al păşunilor, acolo unde spiritele necurate pot umbla în voie; de aceea, aici, în aceste spaţii interstiţiale, dintre aşezări, este nevoie prin excelenţă de o răstignire protectoare.

Crucea este un simbol vechi folosit cu mult înainte de apariţia creştinismului, dar care a căpătat conotaţia actuală odată cu răstignirea Mântuitorului, pe Dealul Golgotei (acolo unde conform legendelor iudaice ar fi fost îngropat şi primul om, Adam). Termenul ”cruce” vine din latinescul ”crux” care înseamnă însă stâlpul vertical (crux simplex) de lemn, fără traversa orizontală (patibulum) pe care mulţi condamnaţi la moarte erau răstigniţi.

BISERICA DE LEMN DIN CIZER datează din anul 1773 şi se păstrează din 1968 în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Din punct de vedere arhitectural, biserica prezintă calităţi tehnice, formale şi decorative datorită cărora este considerată una din cele mai reprezentative dintre lăcaşurile de lemn din Transilvania.

Biserica are o valoare istorică deosebită, fiind considerată lucrarea meşterului de biserici Vasile Nicula Ursu, cel care, sub numele de Horea, a intrat în istoria naţională ca martir al răscoalei ţărăneşti din 1784. Lăcaşul are puterea de a evoca evenimentele deosebite petrecute în sânul comunităţii, cu valoare de referinţă pentru întreaga zonă. În anul răscoalei, cizăranii s-au solidarizat cu Horea, refuzând afişarea patentei imperiale pe uşa bisericii. Aici s-a strâns suflarea satului în anul revoluţiei de la 1848, să-l asculte pe Avram Iancu, care îi îndemna pe ţărani să se scuture pentru totdeauna de umilinţele iobăgiei. Aici s-au rugat românii pentru înfăptuirea unirii celei mari şi pentru toţi cei chemaţi pe front, în marea bătălie.

Lăcaşul de lemn este un preţios martor etnografic şi social al unor tradiţii pierdute în timp. Aici era locul de judecată al adunărilor obşteşti, conduse fie de voievodul zonei fie de cneazul sau judele satului, până în amurgul secolului 19. Tot până în acele vremuri, în bătătura bisericii s-a ţinut şi danţul satului. Până înainte de mutarea în muzeu, în ea şi în jurul ei s-au ţinut vechile obiceiuri de pomenire a strămoşilor plecaţi „în cé lume”.

CASA MUZEU DIN CIZER este o casă din lemn acoperită cu paie, datând din secolul XVIII. Având dimensiuni neobişnuit de mari iar grija cu care au fost tratate unele detalii ridică valoarea arhitecturală a casei mult peste nivelele locale, reprezentate de căsuţe mărunte şi anonime de iobagi umili. Din vorbele bătrânilor se ştie că această casă era în vremuri de strâmtoare casă de rugăciune pentru comunitatea locală, precedând astfel biserica de lemn ridicată de legendarul Horea în Cizer la 1773. Ultimul ei locuitor se numea Lupuţ Ioan a Giurchii din Cizer. Casa a fost mutată şi salvată în spatele şcolii noi în anul 1987. Casa a fost declarată monument istoric în anul 2004, pusă, deci, sub protecţia legii.

CASA LUI FĂNUŢĂ este o casă ţărănească locuibilă situată str. Valea Susanilor, nr. 59, Cizer, judeţul Sălaj. Casa a fost ridicată în 1886, şi avea acoperiş de paie, până în 1922, când, după relatarea localnicei Florica Cristea, i s-a mai adăugat o cameră.

Casa este construită din piatră de râu, lemn, pământ şi ţigle; e văruită cu mierău (albastru), are herede (prispă) cu vraniţă (poartă) şi şoşi (stâlpi) din lemn. Interiorul ei cuprinde trei încăperi: târnaţul (prispa), tinda şi camera propriu – zisă, pardosite cu pământ bătut, murluit (lipit) cu tină. În tărnaţ se intră pe două pietre, apoi se deschide vraniţa sau roşteiul şi se trece peste o grindă groasă numită talpa casei, pe care sunt prinse rude folosite, unele la uscat rufe, altele la uscat legume sau fructe.

BISERICA ”NAŞTEREA MAICII DOMNULUI” DIN CIZER, este lăcaşul de cult deţinut de comunitatea ortodoxă din satul Cizer, Sălaj, ridicat în jurul anului 1946.

Lucrul la biserică a început în anul 1942, iar în anul 1943 s-au ridicat în vârful turlei crucile.

OBIECTIVE TURISTICE COMUNA SÎG

Pe teritoriul comunei Sîg sunt clasificate două Situri de Importanță Comunitară (SCI) ce intră sub incidența Directivei “Habitate”92/43/CEE, astfel:

• Tusa – Barcău (ROSCI0257);
• Muntele Șes (ROSCI0322).

Aceste situri au următoarele caracteristici principale:

Rezervația peisagistică Tusa – Barcău este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip peisagistic și forestier).

Rezervația cu o suprafață de 13,43 ha este situată în Munții Plopiș, pe teritoriul satului Tusa, comuna Sîg, în județul Sălaj, și include un sector de pădure (făgete pure de dealuri și făgete amestecate), o zonă de pajiște, precum și două izbucuri cu un impresionant debit de apă.

În cadrul rezervației pot fi întâlnite:

• Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum – 10.442,61 ha;
• Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion;
• Pajiști aluviale din Cnidion dubii;
• Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis Sanguisorba officinalis).

Aici se pot vizita următoarele obiective turistice:

• Izbucul Mare – reprezintă unul dintre principalele izvoare ale râului Barcău;
• Izbucul Mic – reprezintă tot un important izvor al râului Barcău.
• Accesul la cele două Izbucuri se face prin Valea Topliții continuând pe Cuptoare pe drumuri forestiere sau pe drumuri comunale;
• Platoul Ponor cu Piatra Ciutei zonă din punct de vedere peisagistic extraordinar de frumoasă;
• Valea Boului și Valea Topliței – reprezintă cursuri de apă în care poate fi întâlnit păstrăvul indigen;
• Morile de apă din satul Tusa, care și la această dată sunt în perfectă stare de funcționare.

Cheile Barcăului formează o zonă situată între localitățile Sîg și Tusa, cu un peisaj fascinant.

Biserica de lemn din Sîrbi cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, considerată monument de arhitectură, a fost ridicată în anul 1760, perioadă în care biserica ortodoxă română este supusă represaliilor datorate dependenței Transilvaniei de regimurile de la Viena și Budapesta. Unii cercetători afirmă că această biserică a fost modelul după care s-a orientat conducătorul iobagilor Horea, când a construit monumentul istoric de la Cizer, comuna vecină, mult mai târziu în anul 1773. Pictura interioară este de factură bizantină, datând din anul 1824, care se păstrează în condiții foarte bune și în prezent.

După cum este obiceiul în satele sălăjene, interiorul și exteriorul locașului sfânt au fost pictate în întregime.

Biserica a primit în interior un cor în anul 1947, când s-au lărgit și ferestrele. Turnul neobișnuit al bisericii a fost distrus în anul 1956 în urma unui trăznet, care a luat viața clopotarului.

Biserica de lemn din Tusa cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril a fost construită la sfârșitul secolul al XVII-lea – secolului al XVIII-lea (cel mai probabil anul 1740), din lemn masiv și bine conservată. Biserica a fost strămutată aici din satul Șeredei, județul Sălaj, pe la începutul secolului al XVIII – lea. Vechimea ei este dovedită de o inscripție pe o evanghelie, tipărită la București în anul 1723.

Păstrăvăria „Izvoarele Barcăului”
Într-un cadru de vis la cca. 6 km de Izvoarele Barcăului se află o păstrăvărie a Direcției Silvice Sălaj. Păstrăvăria de la Tusa amenajată într-o frumoasă zonă montană este și o importantă sursă de puiet pentru apele de munte din zonă. În Tusa cresc două specii de păstrăv.

COMUNA HOROATU CRASNEI

Comuna Horoatu Crasnei are un potenţial turistic specific, atât prin obiectivele sale culturale, cât și prin atracţiile cadrului natural, dar mai ales prin unicitatea şi stilul de viaţă comunitar. Printre obiectivele care merită să fie vizitate se numără „Vestigiile arheologice”, care datează din secolul I d. Hr, cuprinzâbd şi sistemul de supraveghere şi apărae a limeşului Daciei în secolul al II-lea d.Hr sau cele două turnuri de observaţie romană ce datează din secolele II, III d. Hr. Un alt obiectiv turistic îl constituie „Biserica reformată Horoatu Crasnei” ce a fost construită în secolul al XV-lea. Tavanul bisericii este casetat din 1741, iar orga a fost construită de către meşterul Kolonics Istvan în anul 1875. Clopotniţa de lemn a fost construită separat de biserică și are două clopote, cel mai vechi datând din secolul XVIII. „Monumentul Eroilor” este și el un obiectiv turistic, acesta fiind ridicat pentu eroii căzuţi în Primul Război Mondial 1914-1918, pe acesta putându-se citi inscripţia „Memoriei Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial 1914-1918”. Acest monument este construit din piatră sculptată, fiind ridicat cu contribuţia familiei Balogh Lajos senior, iar la data de 21 mai 1936 a fost dezvelit şi sfinţit. În fiecare an în preajma sărbătorilor de „Înălţarea Domnului” și „Pogorârea Sfântului Duh”, un număr foarte mare de turişti vin să ia apă binefăcătoare de la izvorul „Fântâna Leacurilor” denumit şi „Izvorul Domnului” care se află lângă o bisericuţă de lemn, care a fost construită pe o locaţie specială, aici spunându-se că ar fi existat mănăstirea Meseş, atestată documentar în secolele XI-XII.

Cadrul natural oferă un traseu turistic de excepție de la Valea Ragului la Poiana Stîrciu. Acest traseu are o istorie, deoarece era considerat cea mai facilă trecere spre podişul Transilvaniei, motiv pentru care armatele romane şi-au instalat o parte a trupelor sale în vecinătate, la Buciumi. În prezent, traseul oferă imagine panoramică, fiind înconjurată de dealuri golaşe sau deauri acoperite de păduri.

Crescătoria de capre din Hurez este specifică acestei zone. O familie care a locuit mulţi ani în Belgia s-a întors în satul natal, unde a amenajat o crescătorie de capre originare din Germania, care sunt pe cale de dispariţie.

Comuna Cizer alcătuiește o zonă omogenă alături de comunele Sîg și Comuna Horoatu Crasnei.

Comuna Sîg dispune de un patrimoniu natural de excepție, pe teritoriului acesteia regăsindu-se siturile de Importanță Comunitară (Sites of Community Importance – SCI) Tusa – Barcău (ROSCI0257) și Muntele Șes (ROSCI0322).

Aceste situri au următoarele caracteristici principale:

Stațiunea Izvoarele Barcăului este cea mai importantă din Munții Plopișului plasată într-un cadru natural pitoresc cu peisaje atractive în etajul pădurilor de foioase și conifere în depresiunea Silvaniei.

Turiștii vin aici în primul rând pentru drumeții în aer liber, practicarea pescuitului de păstrăv indigen în apele repezi ale afluenților râului Barcău (fiind o zonă foarte accesibilă, pe poteci și cărări din acest punct de vedere). Turiștii provin în principal din Zalău, Satu Mare, Cluj, Oradea, Arad, Timișoara, dar și din țara vecină Ungaria, datorită distanței mici de la granița cu aceasta.

Rezervația peisagistică Tusa – Barcău este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip peisagistic și forestier).

Rezervația cu o suprafață de 13,43 ha este situată în Munții Plopiș, pe teritoriul satului Tusa, comuna Sîg, în județul Sălaj, și include un sector de pădure (făgete pure de dealuri și făgete amestecate), o zonă de pajiște, precum și două izbucuri cu un impresionant debit de apă.

În cadrul rezervației pot fi întâlnite:

• Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum – 10.442,61 ha;
• Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion;
• Pajiști aluviale din Cnidion dubii;
• Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis Sanguisorba officinalis).

Aici se pot vizita următoarele obiective turistice:

• Izbucul Mare – reprezintă unul dintre principalele izvoare ale râului Barcău;
• Izbucul Mic – reprezintă tot un important izvor al râului Barcău.
• Accesul la cele două Izbucuri se face prin Valea Topliții continuând pe Cuptoare pe drumuri forestiere sau pe drumuri comunale;
• Platoul Ponor cu Piatra Ciutei zonă din punct de vedere peisagistic extraordinar de frumoasă;
• Valea Boului și Valea Topliței – reprezintă cursuri de apă în care poate fi întâlnit păstrăvul indigen;
• Morile de apă din satul Tusa, care și la această dată sunt în perfectă stare de funcționare.

Cheile Barcăului formează o zonă situată între localitățile Sîg și Tusa, cu un peisaj fascinant.

Situl “Muntele Șes”, declarat pentru 17 tipuri de habitate de interes comunitar, 3 specii de mamifere, 2 specii de amfibieni, 4 specii de nevertebrate, toate de interes comunitar. Situl este localizat în regiunea biogeografică continentală, la o altitudine cuprinsă între 178 m și 970 m și are o suprafață totală de 34880 ha, cuprinzând suprafețe de pe teritoriile județelor Bihor, Cluj și Sălaj

Pe teritoriul comunei Sîg există o serie de trasee turistice care pot fi practicate sub formă de drumeții, cu obiective interesante, însă puțin cunoscute, astfel:

Turism piscicol. Teritoriul comunei Sîg oferă pescarilor posibilitatea practicării pescuitului de păstrăv indigen în apele repezi ale afluenților râului Barcău (fiind o zonă foarte accesibilă, pe poteci și cărări din acest punct de vedere). De asemenea, poate fi practicat și la Păstravăria Tusa Barcău din subordinea Direcției Silvice Sălaj.

Cicloturism. Cicloturismul este o activitate turistică de recreere în care deplasarea și vizitarea obiectivelor turistice se face pe bicicletă.

Distanțele variază considerabil în funcție de traseul ales, de la câteva ore la câteva zile. În funcție de condiția fizică, viteza cu care se merge și numărul opririlor, turiștii pot acoperi între 50 și 150 de km într-o zi. Deși un tur cu bicicleta se poate întinde pe mai multe zile, cele mai populare sunt turele de o zi cu biciclete “mountain-bike” în care participanții sunt conduși de o persoană familiară cu locurile să viziteze anumite obiective pe care aceștia doresc să le vadă.

Comuna Horoatu Crasnei are un potenţial turistic specific, atât prin obiectivele sale culturale, cât și prin atracţiile cadrului natural, dar mai ales prin unicitatea şi stilul de viaţă comunitar.

Printre obiectivele care merită să fie vizitate se numără „Vestigiile arheologice”, care datează din secolul I d. Hr, cuprinzând şi sistemul de supraveghere şi apărae a limeşului Daciei în secolul al II-lea d.Hr sau cele două turnuri de observaţie romană ce datează din secolele II, III d. Hr.

Un alt obiectiv turistic îl constituie „Biserica reformată Horoatu Crasnei” ce a fost construită în secolul al XV-lea. Tavanul bisericii este casetat din 1741, iar orga a fost construită de către meşterul Kolonics Istvan în anul 1875.

Clopotniţa de lemn a fost construită separat de biserică și are două clopote, cel mai vechi datând din secolul XVIII. „Monumentul Eroilor” este și el un obiectiv turistic, acesta fiind ridicat pentu eroii căzuţi în Primul Război Mondial 1914-1918, pe acesta putându-se citi inscripţia „Memoriei Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial 1914-1918”.

Acest monument este construit din piatră sculptată, fiind ridicat cu contribuţia familiei Balogh Lajos senior, iar la data de 21 mai 1936 a fost dezvelit şi sfinţit. În fiecare an în preajma sărbătorilor de „Înălţarea Domnului” și „Pogorârea Sfântului Duh”, un număr foarte mare de turişti vin să ia apă binefăcătoare de la izvorul „Fântâna Leacurilor” denumit şi „Izvorul Domnului” care se află lângă o bisericuţă de lemn, care a fost construită pe o locaţie specială, aici spunându-se că ar fi existat mănăstirea Meseş, atestată documentar în secolele XI-XII.

Cadrul natural oferă un traseu turistic de excepție de la Valea Ragului la Poiana Stîrciu. Acest traseu are o istorie, deoarece era considerat cea mai facilă trecere spre podişul Transilvaniei, motiv pentru care armatele romane şi-au instalat o parte a trupelor sale în vecinătate, la Buciumi. În prezent, traseul oferă imagine panoramică, fiind înconjurată de dealuri golaşe sau deauri acoperite de păduri.

Crescătoria de capre din Hurez este specifică acestei zone. O familie care a locuit mulţi ani în Belgia s-a întors în satul natal, unde a amenajat o crescătorie de capre originare din Germania, care sunt pe cale de dispariţie.

Astfel, în comuna Horoatu Crasnei se pot vizi

• Biserica reformata Horoatu Crasnei – monument istoric national
• Izvorul Fântâna leacurilor
• Biserica de lemn din Poiana Sticiu
• Traseul Valea Ragului -Poiana Stirciu
• Morminte tumulare
• Limesul Roman
• Cheile Văii  Sfinte și Vaii Todi
• Măgura Priei
• Pietrocul Ileni